joi, 24 mai 2018

28 Mai - Sfanta Treime

În prima zi după Rusalii, Biserica Ortodoxă sărbătorește Sfânta Treime.
Această sărbătoare a fost așezată imediat după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor și a treia Persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după ființă, dar care are trei fețe sau ipostasuri, Tatăl, Fiului și Duhul Sfânt. După Pogorârea Sfântului Duh la cincizeci de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști), la Ierusalim s-a întemeiat prima comunitate creștină și a luat ființă Biserica. În Biserică omul intră prin botez, una din cel Șapte Sfinte Taine, care se face în numele Sfintei Treimi. Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Tatăl este nenăscut și nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, precum se naște cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Se trimite în lume prin Fiul.

27 Mai - Rusaliile

Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorararea Sfantului Duh sunt una dintre cele mai vechi sarbatori fiind praznuite la 50 de zile de la Inaltarea Domnului, cand Duhul Sfant s-a coborat la apostoli, fiind cunoscuta si ca ziua intemeierii Bisericii, cand s-au convertit la crestinism 3.000 de oameni.