joi, 20 aprilie 2017

21 Aprilie - Izvorul Tamaduirii


Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 21 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati".
Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.
Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.
De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica.
Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.
Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.
Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.
Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.
In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.
Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38). Crestinii stiu ca "Izvorul Tamaduirii" este o sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Insa, avand in vedere ca ea este nedespartita de Fiul ei, ea este si o zi de praznuire a lui Hristos. Mai bine zis, in aceasta zi il sarbatorim in primul rand pe Hristos Cel Inviat, ca Izvor al vindecarilor si apoi pe Maica Domnului, ca persoana care Il poarta neincetat si tainic pe Fiul ei, devind astfel si ea izvor de tamaduire.
Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

 

luni, 10 aprilie 2017

Saptamana Patimilor


Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.
Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul".

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".

In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat".

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.

Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".

 

Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim


Sarbatoarea Intrarii in Ierusalim a Mantuitorului este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Este un eveniment care se petrece cu o saptamana inainte de Patimile Sale. Din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, iar in biserici se savarsesc in fiecare seara Deniile.

Domnul intra in Ierusalim calare pe un manz de asin. Intra smerit, aratandu-le celor de fata ca nu este o persoana care a venit sa stapaneasca aceasta lume. Totodata ne descopera prin acest gest, ca nu-L putem intalni pe Domnul decat in smerenie.

Intra cu seninatate, nu cuprins de nelinisti. Aceasta intrare este drumul spre moartea de bunavoie. Chiar daca moartea Sa a fost hotarata de conducatorii carturarilor si fariseilor, Sfantul Ioan Evanghelistul vorbeste de ea ca fiind o jertfa de bunavoie. Hristos, desi avea puterea de a-i infrunta pe cei care ii doreau moartea, caci era si Dumnezeu, nu fuge de moarte. Dimpotriva, o primeste pentru a o birui din interiorul ei. Astfel, intrarea Sa in Ierusalim este o anticipare a biruintei asupra propriei Sale morti. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si daruite credinciosilor exprima tocmai aceasta biruinta asupra mortii. Intr-o predica rostita in duminica Floriilor, Sfantul Chiril al Alexandriei spunea: "Ieri, Hristos daruia viata unui om, adica lui Lazar, iar astazi, El insusi vine spre moarte. Ieri il invia pe mortul de patru zile, astazi vine in Ierusalim ca sa invieze din morti dupa trei zile".

Aceasta intrare a Domnului in Ierusalim a fost vestita de proroci cu mult timp inainte de a se petrece. De aici reiese ca ea face parte din planul de mantuire a lui Dumnezeu.

Cunoastem din Sfanta Scriptura ca Mantuitorul a plans in momentul in care a vazut ca Lazar este mort si pus in mormant. Plansul Sau ne arata ca moartea nu este o stare fireasca, ca omul nu a fost adus la existenta pentru a muri, ci pentru a trai vesnic. In Evanghelii se mentioneaza de doua ori ca Hristos a plans. Prima data, atunci cand S-a aflat in fata mortii prietenului Sau, Lazar, iar a doua oara, atunci cand venea spre Ierusalim (Luca 19, 41).

Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim este o sarbatoare a bucuriei pentru ca ea descopera biruinta lui Hristos asupra mortii lui Lazar si prefigureaza biruinta Lui asupra propriului Sau trup mort.