Pravila de rugăciune „Bogorodicinaia” (Născătoare de Dumnezeu)
( adică citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către
Arhanghelul Gavriil ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de
Dumnezeu).
« Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te ! Ceea ce eşti plină de
har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi
binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor
noastre».
Această
pravilă a fost dată de Maica Domnului însăşi în veacul al VII-lea şi odinioară
era săvârşită de către toţi creştinii. Mai pe urmă însă a fost dată uitării.
Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acestă pravilă. În chilia lui s-a
găsit o cărticică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care
împlineau acestă pravilă. Citirea de 150 de ori a rugăciunii „Bogorodicinaia”
îi aduce creştinului un mare folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este
rugăciunea Preacuratei Sale Maici înaintea Lui şi cât de eficient este ajutorul
acordat de Ea; în cele mai dificile împrejurări şi cu totul pe neaşteptate Ea
ne-a întins mâna Sa izbăviotoare…
Citirea de 150
de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » indeparteaza mania lui
Dumnezeu si chiar verdictul judecatorului Cunoscator-de-inimi este amanat. O,
ce mare indrazneala ! « Bogorodicinaia » din focul patimilor ne
scoate, din fundul beznei ne ridica; cu acesta rugaciune nicicand nu vom pieri,
in foc nu vom arde, cei tulburati sufleteste ne vom tamadui, cei intinati cu
pacatele ne vom curati, cei omorati de patimi vom invia si vom canta cu
bucurie : « Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-Te ! »
La
începutul acestei pravile se citesc rugăciunile:
Tatăl nostru…
Usa
milostivirii…
Rugaciunea
pentru parintele duhovnicesc…
Si de mantuire:
« Tatal
nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta,
faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pre pamant. Painea noastra cea spre
fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi
iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita ci ne izbaveste de
cel viclean. »
« Usa
milostivirii deschide-o noua, Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu
pierim noi, cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi,
ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc. »
«
Mantuieste, Doamne, pre parintele meu duhovnicesc (numele) si pre toti fiii lui
duhovnicesti si pre fratii nostri intru Hristos si pre toate rudeniile cele
dupa duh si dupa trup, intareste-i, apara-i si miluieste-i, da-le mangaiere in
scarbe si vindecare de boale. Doamne ! Trimite-i lui harul Sfantului Duh
si pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu ajuta-ne, Doamne, sa ne indreptam
viata si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin ! »
Apoi,
dupa fiecare 10 rugaciuni citim « Usa milostivirii », dupa care ne
rugam la Maica Domnului dupa trebuintele fiecaruia cu cuvintele noastre,
adaugand urmatoarele cereri :
Dupa
primele 10 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu,
mantuieste si pazeste pre toti crestinii dreptmaritori, sporeste-le credinta si
pocainta, iar pre cei adormiti odihneste-i in vesnica slava a Domnului nostru.
Dupa 20
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-i si
intoarce-i in Biserica Ortodoxa pre cei rataciti si cazuti robi ai Tai (
numele).
Dupa 30
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, matuieste-l si
pazeste-l pre parintele meu duhovnicesc (numele) si cu sfintele rugaciunile lui
miluieste-ma pre mine, pacatosul.
Dupa 40
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, potoleste
intristarile noastre si trimite mangaiere celor scarbiti si bolnavi robi ai Tai
(numele).
Dupa 50
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de
ispite si de tot raul si napastuirile.
Dupa 60
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma sa
savarsesc toate lucrarile mele intru slava lui Dumnezeu spre folosul celor
apropiati.
Dupa 70
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de
Dumnezeu, pazeste-ma de tot raul si acopera-ma cu cinstitul Tau omofor.
Dupa 80
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, inviaza sufletul
meu si daruieste-mi rugaciune statornica, catre Tine.
Dupa 90
rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-mi cu
milostivirea Fiului Tau si a Stapanului nostru, ca sa-mi trimita harul
rugaciunii celei arzatoare si osardnice.
Dupa
100 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, indupleca-L
pre Domnul nostru Iisus Hristos sa ma miluiasca pre mine, pacatosul, sa-mi
ierte toate pacatele si sa mantuiasca pacatosul meu suflet.
Dupa
110 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, aprinde-ma cu
iubirea Ta, intareste-ma cu credinta si lumineaza ochii mei intunecati cu
pacatele.
Dupa
120 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma
de ganduri desarte si daruieste-mi cuget si inima avantate spre mantuire.
Dupa
130 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, trimite-mi
pace sufleteasca, odihna si sanatate trupeasca.
Dupa
140 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, daruieste-mi
sfarsit pasnic si netulburat si calauzeste-mi sufletul prin vamile cele
infricosatoare.
Dupa
150 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, sa-mi fii
mie, Maica a lui Dumnezeu, zid nebiruit si protectoare puternica, nu ma
respinge pre mine, pacatosul si nevrednicul, care alerg la imparatescul Tau
acoperamant, caci Tu esti nadejdea crestinilor si adapostirea pacatosilor.
La sfarsitul
Pravilei de rugaciune rostim :
«
Cuvine-Se cu adevarat sa Te fericim pre Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea
pururea fericita si preanevinovta si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai
cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care
fara stricaciune pre Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevarat
Nascatoare de Dumnezeu, Te marim. »
Slava Tatalui si
Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne
miluieste ! ( de trei ori)
Rugaciune
catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Preasfanta
de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, acopera-ma si ma pazeste pre mine, robul Tau,
de toata rautatea sufletului si a trupului si de tot vrajmasul cel nevazut si
vazut.
« Bucura-Te,
Ceea ce esti cu har daruita, Marie, Domnul este cu tine ! Binecuvantata
esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pre
Mantuitorul sufletelor noastre. » Bucura-Te si Te veseleste, Nascatoare de
Dumnezeu Fecioara si Te roaga pentru robul Tau. Doamna si Stapana a ingerilor
si Maica a crestinilor, ajuta-mi mie robului Tau. O, Marie, cu totul fara de
prihana, bucura-Te Mireasa nenuntita. Bucura-Te, bucuria celor necajiti si
mangaierea celor scarbiti, Bucura-Te hrana celor flamanzi si limanul celor
inviforati. Bucura-Te, Cea mai sfanta decat sfintii si decat toata zidirea mai
cinstita. Bucura-Te, sfintenia Tatalui, lacasul Fiului si umbrirea Duhului
Sfant. Bucura-Te, palatul de lumina al lui Hristos Dumnezeului nostru,
Imparatul tuturor. Bucura-te, lauda crestinilor si ajutatoarea cea gata a celor
ce Te cheama pre Tine.
Preasfanta
Stapana mea, pazeste-ma sub acoperamantul Ta, caci in preacuratele Tale maini
imi pun duhul meu. Fii ajutatoare si acoperamant sufletului meu in ziua cea
infricosatoare a judecatii si roaga-Te pentru mine, nevrednicul, sa intru curat
si limpezit in rai. Sa nu ma lepezi, Doamna mea, pre mine, robul Tau, ci
ajuta-mi mie si da-mi implinirea cererii. Izbaveste-ma de toata primejdia,
bantuiala, nevoia si neputinta si daruieste-mi pocainta mai inainte de sfarsit.
Ca prin mijlocirea si ajutorul Tau, mantuindu-ma in viata aceasta de acum de
tot vrajmasul vazut si nevzut, umbland cu placere de Dumnezeu in voia iubitului
Tau Fiu si Dumnezeului nostru, iar la ziua cea infricosatoare a judecatii
izbavindu-ma de vesnica si grozava munca, sa ma inchin, sa multumesc si sa
slavesc intru tot sfant numele Tau in vecii vecilor. Amin !
Bucura-Te,
Cea plina de har !
Bucura-Te, Ceea
ce esti preafericita !
Bucura-Te, Cea
preabinecuvantata !
Domnul este cu
Tine !
Aceasta
pravila se face in manastirea din Diveevo a Sf Serafim de Sarov in fiecare
seara, la ora 21, la procesiunea de pe Kanafka ( Drumul Maicii Domnului, care
inconjura manastirea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu