29 Decembrie - Sfintii 14000 de prunci ucisi din porunca lui Irod

Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc.  La porunca ingerului  acestia s-au intors in tara lor urmand alta cale.  Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor  de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat.  S-a implinit astfel prorocia:  "Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).

Crima aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a scapat de mania imparatului.
Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod,  Zaharia, tatal Sfantului  Ioan Botezatorul, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim.  Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.

27 Decembrie - Sfantul Stefan

Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii, este praznuit pe 27 decembrie, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae.  Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

26 Decembrie – Soborul Maicii Domnului si Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
        Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.
        E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
        "Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."

Intr-aceasta zi, in care se praznuieste Soborul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sfanta noastra Biserica a oranduit sa se faca praznuirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Sfantul care a trait pe pamant romanesc si s-a nevoit a intemeia cele dintai asezari calugaresti din partile acestea (1370).
        Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
        In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
        Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
        A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
        A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
        Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

24 Decembrie - Ajunul Nasterii Domnului Iisus Hristos (Ajunul Craciunului)

Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.
Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

”E sarbatoare! Bucura-te de pace, lumina si caldura alături de cei dragi tie. Daruieste din toata inima si deschide-ti sufletul pentru a primi dragoste si fericire. Lasa-ti sufletul sa renască si traieste fiecare zi ca pe un dar nepretuit.”

21 Decembrie - Sfanta Mucenita Iuliana

Sfanta Mucenita Iuliana a trait pe vremea imparatului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor parinti bogati. Parintii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia sa se faca nunta, dar sfanta n-a vrut, ci a zis: "Nu ma marit cu tine, pana nu ajungi prefectul cetatii". Dupa ce a ajuns prefect, sfanta i-a zis iarasi: "N-am sa primesc sa ma marit cu tine, daca nu treci de la slujirea idolilor la credinta crestinilor". Logodnicul a spus totul tatalui ei. 
Tatal, pentru ca n-a putut sa o intoarca de la credinta in Hristos, a dat-o pe mana prefectului, logodnicul ei, ca sa o cerceteze dupa legile romane. Prefectul a dezbracat-o de haina si a poruncit sa fie chinuita cumplit si apoi a poruncit sa fie aruncata in temnita. In noaptea in care a fost aruncata in temnita, pe cand se ruga, s-a apropiat de ea, in chip de inger, dusmanul nevazut al tuturor oamenilor, diavolul, si a indemnat-o sa jertfeasca idolilor, ca sa scape. Sfanta l-a alungat si l-a facut sa marturiseasca, chiar fara voia lui, cine este.
A fost adusa din nou in faţa prefectului, dar a ramas neclintita in dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncata intr-un cuptor incins tare, care cu minune, cuptorul s-a racit. La vederea minunii, cinci sute de barbati impreuna cu o suta treizeci de femei au crezut in Hristos si au fost taiati indata cu sabia. Iar mucenita a fost supusa din nou la chinuri; dar aratandu-se mai tare decat toate aceste incercari, a fost taiata cu sabia.
Era sfanta de 16 ani cand a fost logodita de parintii ei cu Eleusie; iar cand s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

7 Decembrie - Sfanta Mucenita Filofteia

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. la vechea ctitorie domnească „Sf. Nicolae”, fiind aduse aici de domnitorul Mircea cel Batran. Se crede că moastele Sfintei Mucenite Filofteia poarta un blestem. Pe saculetul in care se afla ramasitele acesteia sta scris „sa se fereasca cel care va cuteza sa ciupeasca cat de putin din sfintele moaste, caci am pus blestem asupra lor”.

Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. 

Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor.

6 Decembrie - Sfantul Nicolae

SFANTUL NICOLAE, sarbatorit de crestini in 6 decembrie, este unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti sfinti ai crestinatatii, datorita multelor minuni savarsite atat in timpul vietii, cat si dupa moartea sa, fiind supranumit „Facatorul de Minuni”, pastrand si rolul de Mos pentru copii.

Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Patara, din parinti credinciosi si bogati. Potrivit Traditiei, din vremea prunciei, Nicolae s-a aratat a fi un copil minunat. Se hranea numai din sanul drept al mamei sale, iar in fiecare zi de miercuri si de vineri, manca o singura data si numai dupa apusul soarelui.

Dupa moartea parintilor din cauza unei epidemii, Nicolae si-a impartit intreaga avere saracilor, devenind ocrotitorul batranilor, al celor nedreptatiti si ajutatorul celor saraci. A ramas foarte cunoscuta de noi, fapta de binefacere indreptata catre cele trei surori, pe care tatal acestora dorea sa le dea spre viata de necinste, din cauza saraciei. Le daruieste o suma insemnata de bani si le fereste de caderea in desfranare.

Sfantul Nicolae, miscat de o sfanta dorire, pleaca spre a se inchina la Sfintele Locuri. In timpul calatoriei pe mare, se iveste o furtuna cumplita. Toti cei prezenti in corabie se gandeau ca vor muri din cauza furtunii. Marea si vanturile s-au linistit in urma rugaciunilor lui Nicolae. Dupa ce a potolit marea, a inviat un corabier care cazuse din varful catargului pe punte. Datorita acestor minuni, Sfantul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor si al tuturor celor ce calatoresc.

Ajunge la Ierusalim si in timp ce se pregatea sa plece in pustie, un glas dumnezeiesc l-a sfatuit sa se intoarca acasa. Revine si se retrage intr-o manastire. Dumnezeu l-a invrednicit sa fie hirotonit preot. Dupa o vreme, in timp ce se ruga, glasul dumnezeiesc se aude din nou: "Nicolae, sa intri in slujba poporului, daca Ma iubesti cu adevarat! Intoarce-te printre oameni, pentru ca prin tine sa se preamareasca numele Meu!" In urma acestei descoperiri, Nicolae ajunge in cetatea Mira, un loc unde nu era cunoscut de nimeni. Chiar in momentul sosirii sale are loc trecerea la cele vesnice a arhiereului din Mira. In urma rugaciunilor pentru alegerea noului arhiepiscop, Dumnezeu i se descopera unui episcop si ii vesteste sa-l numeasca pe Nicolae arhiepiscop. Nicolae a refuzat la inceput aceasta cinste, insa Mantuitorul i S-a aratat in vis, daruindu-i Evanghelia si indemnandu-l sa primeasca noua demnitate.

Sfantul Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic din anul 325, la Niceea. La acest sinod a fost combatuta invatatura gresita a lui Arie, preotul din Alexandria, care marturisea ca Fiul nu este deofiinta cu Tatal, ci este o prima creatura a Lui. Potrivit Traditie, Sfantul Nicolae l-a palmuit pe Arie pentru invatatura gresita. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment.

Mana dreapta a Sfantului Nicolae se afla la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti

Sfantul Nicolae a trecut la cele vesnice la inceputul secolului al IV-lea si a fost inmormantat in Mira Lichiei. Prin anul 1087, mormantul a fost deschis de niste negustori italieni, care au dus moastele sfantului la Bari, in sudul Italiei. Potrivit unor surse, mana sfantului i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, ca semn de pretuire pentru lupta impotriva paganismului.