În prima zi după Rusalii, Biserica Ortodoxă sărbătorește Sfânta Treime.
Această sărbătoare a fost așezată imediat după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor și a treia Persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după ființă, dar care are trei fețe sau ipostasuri, Tatăl, Fiului și Duhul Sfânt. După Pogorârea Sfântului Duh la cincizeci de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști), la Ierusalim s-a întemeiat prima comunitate creștină și a luat ființă Biserica. În Biserică omul intră prin botez, una din cel Șapte Sfinte Taine, care se face în numele Sfintei Treimi. Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Tatăl este nenăscut și nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, precum se naște cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Se trimite în lume prin Fiul.
Rugaciuni si Acatiste
joi, 24 mai 2018
27 Mai - Rusaliile
Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorararea Sfantului Duh sunt una dintre cele mai vechi sarbatori fiind praznuite la 50 de zile de la Inaltarea Domnului, cand Duhul Sfant s-a coborat la apostoli, fiind cunoscuta si ca ziua intemeierii Bisericii, cand s-au convertit la crestinism 3.000 de oameni.
miercuri, 24 mai 2017
25 Mai - Inaltarea Domnului
Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa
Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Anul acesta o sarbatorim pe
25 mai. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele
Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit
ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase
coplesiti de durerea despartirii. Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul
Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta
S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru
ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen
prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta
Divinitatii, dar sa o si ascunda.
Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.
Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.
Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.
Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.
Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor
Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.
Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.
Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.
Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.
Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.
Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor
Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.
vineri, 19 mai 2017
21 Mai - Sfintii Imparati Constantin si Elena
Sfintii
Constantin si Elena, "cei intocmai cu Apostolii", sunt pomeniti in
Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este
strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei
crestine. Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre
biruinta (In hoc signo vinces – “Intru acest semn vei invinge”), in pragul
infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la
Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit. Sfanta Imparateasa Elena
a trecut la Domnul la anul 327, putin dupa intoarcerea de la Ierusalim, iar
Sfantul Imparat Constantin in 337, dupa 31 de ani de domnie.
Acest mare
între împaraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui
Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot
de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui
Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de
Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când
Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire
asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai
vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici
şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin
fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor,
l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce
Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare
şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat
de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât
împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a
arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii
scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în
chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma,
şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă
podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci
marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia
să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc
războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare
şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească
cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu
păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a
credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea
noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a
propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl,
iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A
trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn
pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi
de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim,
iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
Împărăteasa
Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele
Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva
trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul
cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi
a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea
încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a
împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute
optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei
sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.
Şi se
săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii
apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis,
unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe,
săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.
joi, 20 aprilie 2017
21 Aprilie - Izvorul Tamaduirii
Izvorul Tamaduirii, sarbatoare
inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 21 aprilie. Nu are
data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima
dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta
in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea
dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la
izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care
implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: "Nu este nevoie sa te
ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand
cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei
intunecati".
Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde
s-a petrecut minunea o biserica cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Aici
primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care
ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul
Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.
Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in
zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati
a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala
constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un
paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din
trecut.
De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta
sub denumirea de Aghiasma Mica.
Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare
tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul
Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei,
episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in
aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din
locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un
izvor tamaduitor.
Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea
Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns
piatra cu toiagul.
Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la
Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un
secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un
izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla
la 50 m de biserica manastirii.
Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru
Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in
anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.
In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si
Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim
Taina
Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al
rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al
rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii
bolilor sufletesti si trupesti.
Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe
Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a
spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este
Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie
apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38). Crestinii stiu ca "Izvorul
Tamaduirii" este o sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Insa, avand in
vedere ca ea este nedespartita de Fiul ei, ea este si o zi de praznuire a lui
Hristos. Mai bine zis, in aceasta zi il sarbatorim in primul rand pe Hristos
Cel Inviat, ca Izvor al vindecarilor si apoi pe Maica Domnului, ca persoana
care Il poarta neincetat si tainic pe Fiul ei, devind astfel si ea izvor de
tamaduire.
Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.
luni, 10 aprilie 2017
Saptamana Patimilor
Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in
Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana
se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt
Deniile.
Luni,
in Saptamana Patimilor, se face
pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El
este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de
desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din
inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste
Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.
Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul
neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda
data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de
apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
Marti
se face pomenirea celor zece
fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai
permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci
prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde
este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice
moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar
celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta
relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta
evlavia insotita de milostenie.
In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul".
In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. "Doamne", zicem noi catre Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, "a luat randuiala de mironosita". A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret". A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: "Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul".
Joia
Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata
Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor,
ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si
inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de
Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: "Sa va iubiti unul pe
altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.
Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea
dragoste unii fata de altii." Nu intamplator in
fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare
ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul
marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".
In
Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele,
infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea
talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt
numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera
este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un
simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui
Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din
morminte au inviat".
In Sfanta si Marea Sambata praznuim
ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a
ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din
veac adormiti.
Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.
Astfel, noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.
Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul
lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".
Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim
Sarbatoarea Intrarii in
Ierusalim a Mantuitorului este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii.
Este un eveniment care se petrece cu o saptamana inainte de Patimile Sale. Din
aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, iar in biserici se savarsesc in fiecare
seara Deniile.
Domnul intra in Ierusalim calare pe un manz de asin.
Intra smerit, aratandu-le celor de fata ca nu este o persoana care a venit sa
stapaneasca aceasta lume. Totodata ne descopera prin acest gest, ca nu-L putem
intalni pe Domnul decat in smerenie.
Intra cu seninatate, nu cuprins de nelinisti. Aceasta
intrare este drumul spre moartea de bunavoie. Chiar daca moartea Sa a fost
hotarata de conducatorii carturarilor si fariseilor, Sfantul Ioan Evanghelistul
vorbeste de ea ca fiind o jertfa de bunavoie. Hristos, desi avea puterea de a-i
infrunta pe cei care ii doreau moartea, caci era si Dumnezeu, nu fuge de
moarte. Dimpotriva, o primeste pentru a o birui din interiorul ei. Astfel,
intrarea Sa in Ierusalim este o anticipare a biruintei asupra propriei Sale
morti. Ramurile de salcie
care sunt binecuvantate si daruite credinciosilor exprima tocmai aceasta
biruinta asupra mortii. Intr-o predica rostita in duminica Floriilor, Sfantul
Chiril al Alexandriei spunea: "Ieri, Hristos daruia viata unui om, adica
lui Lazar, iar astazi, El insusi vine spre moarte. Ieri il invia pe mortul de
patru zile, astazi vine in Ierusalim ca sa invieze din morti dupa trei
zile".
Aceasta intrare a Domnului in Ierusalim a fost vestita de
proroci cu mult timp inainte de a se petrece. De aici reiese ca ea face parte
din planul de mantuire a lui Dumnezeu.
Cunoastem din Sfanta Scriptura ca Mantuitorul a plans in
momentul in care a vazut ca Lazar este mort si pus in mormant. Plansul Sau ne
arata ca moartea nu este o stare fireasca, ca omul nu a fost adus la existenta
pentru a muri, ci pentru a trai vesnic. In Evanghelii se mentioneaza de doua
ori ca Hristos a plans. Prima data, atunci cand S-a aflat in fata mortii
prietenului Sau, Lazar, iar a doua oara, atunci cand venea spre Ierusalim (Luca
19, 41).
Sarbatoarea
Intrarii Domnului in Ierusalim este o sarbatoare a bucuriei pentru ca ea
descopera biruinta lui Hristos asupra mortii lui Lazar si prefigureaza biruinta
Lui asupra propriului Sau trup mort.
vineri, 31 martie 2017
1 Aprilie - Sfanta Maria Egipteanca
Sfântă Maica
Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică
din deșert care s-a pocăit după o viață de prostituată.
Ea a devenit un exemplu de pocăință,
asemenea lui Manase,
Zaheu,
David,
răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul
422 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuiește
în ziua adormirii, adică în 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită
în Duminica Sfintei Maria Egipteanca,
adică în a cincea duminică din Postul Mare.
Ea și-a
început viața ca o tânără care-și urmează pasiunile trupești, fugind în Alexandria,
departe de părinții ei, la vârsta de 12 ani. Acolo a trăit o viață de prostituată
timp de 17 ani, cu toate că adesea refuza banii bărbaților cu care mergea,
trăind mai degrabă din cerșit și din torsul inului.
Însă, într-o
zi a întâlnit un grup de bărbați care vroiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim,
ca să se închine
Sfintei Cruci.
Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându-i pe rând de dragul
distracției. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim și au mers la biserică, Maria
a fost oprită să intre în aceasta de o forță nevăzută. După trei încercări
nereușite, ea a rămas afară, în curtea bisericii, unde a văzut o icoană
a Maici
Domnului. A început să plângă și să se roage din toate puterile
către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce; după aceea, a promis ea, va
renunța la dorințele lumești și va merge oriunde îi va spune Maica Domnului.
După această
convertire
din inimă de la porțile bisericii, ea a mers în deșertul de lângă Iordan unde a
început o viață de pustnică.
Ea a trăit mulți ani doar cu trei pâini și după aceea cu rarele verdețuri ale
pământului. Timp de 17 ani, Maria a fost chinuită de "fiare sălbatice - pasiuni
și dorințe nebunești". După acești ani de tentații, totuși, ea a
depășit tentațiile și a devenit ucenica Maicii Domnului.
După 47 de
ani de pustnicie în singurătate, ea l-a întâlnit pe preotul Sfântul Zosima în deșert, care a
convins-o să-i povestească viața sa. Sfânta Maria Egipteanca i-a povestit cu
multă smerenie
povestea ei în timpul acesta arătându-i preotului că are darul înainte vederii;
ea știa cine a fost și cine era Zosima cu toate că niciodată nu se mai
întâlniseră. La sfârșit, ea i-a cerut lui Zosima să se întâlnească iarăși anul
următor la apusul soarelui în Joia Mare din Săptămâna Patimilor pe malurile Iordanului
pentru a se împărtăși.
Zosima a
făcut exact cum i s-a cerut, cu toate că încă avea dubii legate de această
experiență mai ales că soarele apusese deja. Apoi, Maria a apărut pe malul opus
al Iordanului; trecând singură, ea a mers pe apă în mod miraculos și l-a întâlnit
pe Zosima. Când el a încercat să-i facă o metanie,
ea s-a tras înapoi spunându-i că un preot este mult superior și că pe lângă
această el are cu el Sfintele Taine. Maria a primit Sfânta Împărtășanie și a trecut
înapoi Iordanul după ce l-a instruit pe Zosima referitor la mănăstirea
sa și după ce i-a dat iarăși întâlnire în locul unde s-au întâlnit prima dată
peste un an. Când el a ajuns acolo, a găsit trupul Mariei împreună cu un mesaj
scris pe nisip care îi cerea să o înmormânteze și îi spunea că murise imediat
după Împărtășanie în anul anterior (și trupul îi fusese adus în mod miraculos
acolo unde era așezat).
Astfel
Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit curând; atunci s-a apropiat un
leu care a început să îl ajute după ce lui Zosima i-a trecut frica de această
creatură. Astfel, Sfânta Maria Egipteanca a fost înmormântată. Zosima s-a
reîntors la mănăstire, le-a povestit tuturor ceea ce văzuse și le-a dat multe
sfaturi bune călugărilor și starețului
de acolo. El a murit la aproape o sută de ani în aceeași mănăstire.
Ulterior,
povestea vieții Mariei a fost pusă pe hârtie de Sfântul Sofronie, Patriarh
al Ierusalimului.
Viața
Sfintei Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel
Mare al Sfântului Andrei
Criteanul.
vineri, 24 martie 2017
25 Martie - Buna Vestire
Buna
Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"
Buna Vestire
este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagovestenia
(termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in
amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei
Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire
este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii
Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau
in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din
Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.
Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului. Variatia datei de praznuire a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).
Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului. Variatia datei de praznuire a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).
In Rasarit
insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a
inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25 decembrie, adica inca din prima
jumatate a sec. al V lea.
Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.
Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.
Temeiul
scripturistic al sarbatorii Bunei Vestiri
"Iar in
a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din
Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat
care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si
intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este
cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de
cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si
ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei
lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea". (Luca I, 26-38).
Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea". (Luca I, 26-38).
Buna Vestire
in calendarul popular
Buna Vestire este cunoscuta in calendarul
popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru ca in aceasta
zi are loc primul sau cantec, prin care anunta vestirea primaverii. Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"
marți, 21 martie 2017
Rugaciunea ingereasca
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre.
miercuri, 8 martie 2017
9 Martie - Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia
Sunt sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa, in fiecare an,
pe data de 9 martie. Acesti mucenici au trait in vremea imparatului Licinius
(308-324), prigonitor al crestinilor. Sfintii 40 de Mucenici erau soldati
crestini si faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.
Acestia nu erau doar romani de origine, ci si greci, amestecati cu armeni.
Afland despre credinta lor, Agricola, guvernatorul
Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost
intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin semne divine au fost
insa intariti in dreapta credinta. Dupa aceste chinuri, guvernatorul i-a
condamnat la moarte prin inghetare, in lacul Sevastiei. La miezul noptii, unul
dintre cei 40 de mucenici, a iesit din apa din cauza gerului. Alergand spre
baia calda, pusa de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei ramasi sa indure
gerul au inceput sa se roage: "Ajuta-ne Dumnezeule, Mantuitorul nostru,
usureaza-ne sarcina si alina iutimea vazduhului, ca spre Tine nadajduim, ca sa
nu ne rusinam si sa cunoasca toti ca ne-am mantuit strigand catre Tine".
In urma acestei rugaciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit,
gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor.
Unul dintre soldatii de paza, uimit ca in miezul noptii o lumina din cer
incalzeste apa si ca o cununa din cele 40, pogorate peste mucenici, nu are
peste cine sa se aseze, s-a aruncat in apa, marturisind ca si el este crestin.Pentru ca au fost scosi vii din lac, comandantii au poruncit sa li se zdrobeasca picioarele cu ciocanele. Toti martirii au trecut la cele vesnice in urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse intr-un car, ca sa fie duse spre ardere si apoi sa fie aruncate in lac. Numai Meliton, un tanar soldat, a supravietuit torturii. Pentru ca mai respira, ostasii nu l-au pus in car. Mama sa, stiind ca cei 39 de confrati in suferinta aveau pregatita imparatia cerurilor, isi ia fiul in brate si merge cu el sa-l puna in car. Daca ii dorea salvarea, trebuia sa fie lipsit de credinta in Hristos. Meliton moare pe drum, in bratele mamei sale.
Cei patruzeci de Sfinti Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
In Bucuresti, particele din moastele Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia se afla la Manastirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Voda, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei si la Biserica "Sfantul Alexie" de pe Calea Serban Voda.
Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici
Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici a fost dictat de acestia atunci cand erau in lac Sfantului Meletie, episcopul Antiohiei. "Asadar, sa va departati de orice pofta si ratacire lumeasca. Caci marirea lumii este inselatoare si neputincioasa, infloreste pentru putin si indata se vestejeste ca iarba gradinii. Primind sfarsitul mai repede ca inceputul. Mergeti mai degraba la iubitorul de oameni Dumnezeu, care daruieste bogatie neimputinata celor ce alearga la El si da ca rasplata viata vesnica celor ce cred in El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc sa se mantuiasca, oferind prilejul potrivit pentru pocainta, pentru practicarea adevaratei vietuiri celor ce nu amana nimic pentru viitor. Caci schimbarea vietii este neprevazuta. Si chiar de ai cunoaste-o, vezi ceea ce este de folos si arata in modul acesta curatia credintei, pentru ca prin aceasta sa stergi urma pacatelor faptuite mai Inainte. Caci in starea in care te voi gasi, zice Domnul, in aceea te voi si judeca. Sarguiti-va, deci, sa fiti fara greseala in poruncile lui Hristos, ca sa scapati de focul cel nestins si vesnic. Caci glasul cel dumnezeiesc striga: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiti iubirea, caci numai ea singura respecta datoria iubirii fratesti si se supune legii lui Dumnezeu. Caci prin fratele cel vazut se cinsteste Dumnezeu Cel nevazut."
vineri, 10 februarie 2017
10 Februarie - Sfantul Haralambie
Sfantul Haralambie a fost episcop in Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astazi, in vremea imparatului Septimu Sever (193-211). Cand Sfantul Haralambie a implinit varsta de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos. Potrivit traditiei, in timpul torturilor, mainile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfantului si au ramas acolo pana cand mucenicul a facut rugaciune. In fata acestei minuni, cei care il torturau s-au convertit la crestinism.
Capul Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea "Sfantul Stefan“ din Meteora. In biserica Manastirii Miclauseni, din Iasi, se afla moastele a treizeci de sfinti, printre care si ale Sfantului Haralambie. Particele din moastele sale sunt prezente la Manastirea Rasca, la Catedrala episcopala din Galati, la bisericile „Sfantul Dumitru“ (Posta), "Sfintii Arhangheli“ (Otelari), "Sfantul Stelian“ (Lucaci) din Bucuresti.
Capul Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea "Sfantul Stefan“ din Meteora. In biserica Manastirii Miclauseni, din Iasi, se afla moastele a treizeci de sfinti, printre care si ale Sfantului Haralambie. Particele din moastele sale sunt prezente la Manastirea Rasca, la Catedrala episcopala din Galati, la bisericile „Sfantul Dumitru“ (Posta), "Sfintii Arhangheli“ (Otelari), "Sfantul Stelian“ (Lucaci) din Bucuresti.
Sfantul Haralambie este cunoscut ca fiind aparator de ciuma si de foamete. Confirmarea o gasim in Acatistul inchinat lui: „Bucura-te, izbavitorule de ciuma si de foamete!“.
joi, 2 februarie 2017
2 Februarie - Intampinarea Domnului
Pe 2 februarie, când se împlinesc 40 de zile de la Naşterea lui
Iisus Hristos, creştinii ortodocşi sărbătoresc, cu pioşenie, Întâmpinarea
Domnului, un mare praznic împărătesc. Chiar de la începutul secolului al V-lea,
sărbătoarea se respecta la Ierusalim cu aceeaşi mare bucurie, ca şi Sfintele
Paşti.
Sfânta
Fecioară Maica şi blândul Iosif, logodnicul ei, l-au adus la Ierusalim, în
Biserica lui Dumnezeu, pe pruncul Iisus respectând astfel porunca Legii vechi
şi a Bisericii Vechiului Testament. Această Lege prevedea ca întâiul născut de
parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu, atunci când se împlineau 40 de
zile de la naşterea sa. Pentru respectarea deplină a Legii vechi, Fecioara
Maria şi blândul Iosif au adus la Templu, ca jerfă, o pereche de turturele. Cu
acest prilej, la Templu se împlinea şi ritualul de curăţire a mamei după
naştere.
În
această zi de sărbătoare, creştinii ortodocşi cinstesc şi ziua când, bătrânul
Simeon, vestit de Duhul Sfânt, a mers la Templu pentru a-L întâmpina pe Pruncul
Iisus, cel dintâi născut. Simeon L-a luat în braţe pe Hristos şi a rostit
printre lacrimi: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după
Cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta". (Luca 2,
29-30).
În ziua
praznicului este cinstită şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,
cunoscută sub numele de" Îmblânzirea inimilor împietrite" sau
„Profeţia Lui Simeon", în care Mama lui Iisus este înfăţişată fără pruncul
său, iar şapte săbii îi străpung pieptul.
luni, 23 ianuarie 2017
24 Ianuarie - Sfanta Xenia din Sankt Petersburg
Sfanta
Xenia din Sankt Petersburg este una din cele mai iubite sfinte ale Rusiei și
ale Ortodoxiei intregi. Sfanta Xenia (Grigorievna) s-a nascut probabil in Sankt
Petersburg, undeva in jurul anului 1731. La varsta de 22 de ani Sfanta Xenia
s-a casatorit cu Andrei Teodorovici Petrov, colonel si cantaret la curtea
imperiala. Cei doi s-au potrivit cu adevarat si s-au iubit foarte mult.
Casatoria lor a fost insa scurta si nu a rodit niciun copil. Dupa numai trei
ani si jumatate, in 1755, in timpul epidemiei de tifos exantematic, Andrei
Teodorovici s-a imbolnavit si a murit. Unii spun ca el si-ar fi recapatat
cunostinta pentru scurt timp, s-ar fi spovedit si s-ar fi impartasit. Tradiția
populară însă a reținut moartea lui subită fara o pregătire duhovnicească. După
o noapte de priveghere lângă trupul soțului său, Sfânta Xenia era de
nerecunoscut. Îmbătrânise și încărunțise. La înmormântare a venit însa senină.
Spre mirarea tuturor era îmbrăcată cu uniforma soțului său… Tuturor care îi
adresau condoleanțe le răspundea ca Andrei Teodorovici nu a murit, că ea este
Andrei Teodorovici și că Xenia Grigorievna este răposata. Le-a și cerut de
altfel celor prezenți la cimitir să se roage pentru odihna sufletului roabei
lui Dumnezeu Xenia… A doua zi Sfânta și-a împărțit toată averea săracilor, iar
casa a dăruit-o unei bune prietene. A refuzat și pensia care i se cuvenea și,
îmbrăcată în mantia soțului, a renunțat cu totul la această lume și la orice
cinstire din partea oamenilor. Sfânta Xenia luase asupra sa canonul nebuniei
pentru Hristos … Fără a se putea spune cu precizie, Sfânta Xenia s-a mutat la Domnul în jurul anului 1800, foarte probabil în 1802. Aflând vestea, întregul oraş a fost cuprins de întristare și în ziua aceea s-a rânduit post. De atunci lumea a început un pelerinaj la mormântul Sfintei, pelerinaj care continua neîntrerupt până în zilele noastre. În fiecare zi, zeci de locuitori ai Petersburgului, dar și pelerini din restul Rusiei și din întreaga lume vin să se închine la mormântul Sfintei Xenia din cimitirul Smolensk.
marți, 17 ianuarie 2017
17 Ianuarie - Sfantul Antonie cel Mare
Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al
IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel
mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma
din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost
fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei.
Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se
despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui
Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o
saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei
19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la
saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in
singuratate.
vineri, 6 ianuarie 2017
7 Ianuarie - Sfantul Ioan Botezatorul
In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul
Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe
Hristos in Iordan.
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului
Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea
prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea
sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea
la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia
va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau. A inceput sa predice in al
cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era
procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul
pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut
lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va,
ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".
6 Ianuarie - Botezul Domnului nostru Iisus Hristos
La 6 ianuarie credinciosii ortodocsi
praznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoare numita si Epifania
sau Dumnezeiasca Aratare. Praznicul reprezinta reactualizarea momentului in
care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se boteaza
cu botezul pocaintei - a lui Ioan -, El Cel fara de pacat, asumand pacatele
intregii omeniri, pe care le va rascumpara prin scump sangele Sau, pe Golgota.
Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatal a
marturisit despre El. "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am
binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfant S-a pogorat in chip de
porumb peste El si Fiul a primit botezul lui Ioan.
joi, 29 decembrie 2016
29 Decembrie - Sfintii 14000 de prunci ucisi din porunca lui Irod
Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc. La porunca ingerului acestia s-au intors in tara lor urmand alta cale. Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat. S-a implinit astfel prorocia: "Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).
Crima aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a scapat de mania imparatului.
Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod, Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim. Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.
Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod, Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim. Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.
marți, 27 decembrie 2016
27 Decembrie - Sfantul Stefan
Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii, este praznuit pe 27 decembrie, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.
Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.
luni, 26 decembrie 2016
26 Decembrie – Soborul Maicii Domnului si Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana
In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu
numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc,
"sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea
de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare
catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe
pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca
Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor
Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de
pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor
Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste,
astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.
E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.
E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
Intr-aceasta zi, in care se praznuieste Soborul
Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sfanta noastra Biserica a oranduit sa se
faca praznuirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Sfantul care a
trait pe pamant romanesc si s-a nevoit a intemeia cele dintai asezari calugaresti
din partile acestea (1370).
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
vineri, 23 decembrie 2016
24 Decembrie - Ajunul Nasterii Domnului Iisus Hristos (Ajunul Craciunului)
Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.
Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).
”E sarbatoare! Bucura-te de pace, lumina si caldura alături de cei dragi tie. Daruieste din toata inima si deschide-ti sufletul pentru a primi dragoste si fericire. Lasa-ti sufletul sa renască si traieste fiecare zi ca pe un dar nepretuit.”
Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).
”E sarbatoare! Bucura-te de pace, lumina si caldura alături de cei dragi tie. Daruieste din toata inima si deschide-ti sufletul pentru a primi dragoste si fericire. Lasa-ti sufletul sa renască si traieste fiecare zi ca pe un dar nepretuit.”
miercuri, 21 decembrie 2016
21 Decembrie - Sfanta Mucenita Iuliana
Sfanta Mucenita Iuliana a trait pe vremea imparatului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor parinti bogati. Parintii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia sa se faca nunta, dar sfanta n-a vrut, ci a zis: "Nu ma marit cu tine, pana nu ajungi prefectul cetatii". Dupa ce a ajuns prefect, sfanta i-a zis iarasi: "N-am sa primesc sa ma marit cu tine, daca nu treci de la slujirea idolilor la credinta crestinilor". Logodnicul a spus totul tatalui ei.
Tatal, pentru ca n-a putut sa o intoarca de la credinta in Hristos, a dat-o pe mana prefectului, logodnicul ei, ca sa o cerceteze dupa legile romane. Prefectul a dezbracat-o de haina si a poruncit sa fie chinuita cumplit si apoi a poruncit sa fie aruncata in temnita. In noaptea in care a fost aruncata in temnita, pe cand se ruga, s-a apropiat de ea, in chip de inger, dusmanul nevazut al tuturor oamenilor, diavolul, si a indemnat-o sa jertfeasca idolilor, ca sa scape. Sfanta l-a alungat si l-a facut sa marturiseasca, chiar fara voia lui, cine este.
A fost adusa din nou in faţa prefectului, dar a ramas neclintita in dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncata intr-un cuptor incins tare, care cu minune, cuptorul s-a racit. La vederea minunii, cinci sute de barbati impreuna cu o suta treizeci de femei au crezut in Hristos si au fost taiati indata cu sabia. Iar mucenita a fost supusa din nou la chinuri; dar aratandu-se mai tare decat toate aceste incercari, a fost taiata cu sabia.
Era sfanta de 16 ani cand a fost logodita de parintii ei cu Eleusie; iar cand s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.
miercuri, 7 decembrie 2016
7 Decembrie - Sfanta Mucenita Filofteia
In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este
pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei
moaste se gasesc la Curtea de Arges. la vechea ctitorie
domnească „Sf. Nicolae”, fiind aduse aici de domnitorul Mircea cel
Batran. Se crede că moastele Sfintei Mucenite Filofteia poarta un blestem.
Pe saculetul in care se afla ramasitele acesteia sta scris „sa se fereasca cel care va cuteza sa ciupeasca cat de putin din sfintele moaste, caci am pus
blestem asupra lor”.
Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a
nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci
era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme
de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele
"Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de
Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale
vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din
sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa.
Sfanta Filofteia este
considerata ocrotitoarea copiilor.
marți, 6 decembrie 2016
6 Decembrie - Sfantul Nicolae
SFANTUL
NICOLAE, sarbatorit de crestini in 6 decembrie, este unul dintre cei mai
cunoscuti si mai iubiti sfinti ai crestinatatii, datorita multelor minuni savarsite
atat in timpul vietii, cat si dupa moartea sa, fiind supranumit „Facatorul de
Minuni”, pastrand si rolul de Mos pentru copii.
Sfantul
Nicolae s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Patara, din parinti
credinciosi si bogati. Potrivit Traditiei, din vremea prunciei, Nicolae s-a
aratat a fi un copil minunat. Se hranea numai din sanul drept al mamei sale,
iar in fiecare zi de miercuri si de vineri, manca o singura data si numai dupa
apusul soarelui.
Dupa
moartea parintilor din cauza unei epidemii, Nicolae si-a impartit intreaga
avere saracilor, devenind ocrotitorul batranilor, al celor nedreptatiti si
ajutatorul celor saraci. A ramas foarte cunoscuta de noi, fapta de binefacere
indreptata catre cele trei surori, pe care tatal acestora dorea sa le dea spre
viata de necinste, din cauza saraciei. Le daruieste o suma insemnata de bani si
le fereste de caderea in desfranare.
Sfantul
Nicolae, miscat de o sfanta dorire, pleaca spre a se inchina la Sfintele
Locuri. In timpul calatoriei pe mare, se iveste o furtuna cumplita. Toti cei
prezenti in corabie se gandeau ca vor muri din cauza furtunii. Marea si
vanturile s-au linistit in urma rugaciunilor lui Nicolae. Dupa ce a potolit
marea, a inviat un corabier care cazuse din varful catargului pe punte.
Datorita acestor minuni, Sfantul Nicolae a devenit ocrotitorul marinarilor si
al tuturor celor ce calatoresc.
Ajunge
la Ierusalim si in timp ce se pregatea sa plece in pustie, un glas dumnezeiesc
l-a sfatuit sa se intoarca acasa. Revine si se retrage intr-o manastire.
Dumnezeu l-a invrednicit sa fie hirotonit preot. Dupa o vreme, in timp ce se
ruga, glasul dumnezeiesc se aude din nou: "Nicolae, sa intri in slujba
poporului, daca Ma iubesti cu adevarat! Intoarce-te printre oameni, pentru ca
prin tine sa se preamareasca numele Meu!" In urma acestei descoperiri,
Nicolae ajunge in cetatea Mira, un loc unde nu era cunoscut de nimeni. Chiar in
momentul sosirii sale are loc trecerea la cele vesnice a arhiereului din Mira.
In urma rugaciunilor pentru alegerea noului arhiepiscop, Dumnezeu i se
descopera unui episcop si ii vesteste sa-l numeasca pe Nicolae arhiepiscop.
Nicolae a refuzat la inceput aceasta cinste, insa Mantuitorul i S-a aratat in
vis, daruindu-i Evanghelia si indemnandu-l sa primeasca noua demnitate.
Sfantul
Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic din anul 325, la Niceea. La acest
sinod a fost combatuta invatatura gresita a lui Arie, preotul din Alexandria,
care marturisea ca Fiul nu este deofiinta cu Tatal, ci este o prima creatura a
Lui. Potrivit Traditie, Sfantul Nicolae l-a palmuit pe Arie pentru invatatura
gresita. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie
(ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de
avertisment.
Mana
dreapta a Sfantului Nicolae se afla la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din
Bucuresti
Sfantul
Nicolae a trecut la cele vesnice la inceputul secolului al IV-lea si a fost
inmormantat in Mira Lichiei. Prin anul 1087, mormantul a fost deschis de niste
negustori italieni, care au dus moastele sfantului la Bari, in sudul Italiei. Potrivit
unor surse, mana sfantului i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de
Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, ca semn de pretuire pentru lupta
impotriva paganismului.
miercuri, 30 noiembrie 2016
30 Noiembrie - Sfantul Apostol Andrei
Biserica
Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Apostol Andrei in fiecare an pe 30
noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul
Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta
Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost
pescari, alaturi de tatal lor. Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic
al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului
Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in
el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la
apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei :
"Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon
ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci
erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de
oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).
Conform
scrierilor bisericesti, Andrei merge in Bizantia, Tracia, Macedonia si Bitinia
si toate tinuturile de langa Marea Neagra, de la Dunare si Scitia si pana in
Crimeia sa propovaduiasca cuvantul si iubirea Domnului nostru. Zaboveste multa
vreme in fiecare locas pentru a ii invata pe toti oamenii despre credinta cea
dreapta si despre iubirea lui Hristos. Paganii incearca sa il alunge insa
Andrei biruie toate impotrivirile cu ajutorul Mielului lui Dumnezeu.Dupa ce se sfarsesc pelerinajele sale in toate aceste tinuturi se intoarce la Bizantia unde il hironeste ca si episcop pe Stahie. Andrei sfarseste ca si mucenic, fiind rastignit langa Corint, la Patras, unde este asezat cu capul in jos pe o cruce in forma de X. Aceasta cruce avea sa devina cunoscuta drept „Crucea Sfantului Andrei”.
In Romania, Sfantul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul tarii deoarece a propovaduit Evanghelia si cuvantul Domnului pe aceste meleaguri. Drept dovada avem toponimele din zona Dobrogei precum Pestera Sfantului Andrei, Paraiasul Sfantului Andrei, care se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.
luni, 28 noiembrie 2016
28 Noiembrie - Pomenirea Parintelui Arsenie Boca
Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989) e considerat una dintre marile personalitatile ale ortodoxiei romanesti din sec. XX. Calugar, teolog si pictor de biserici, a fost intemnitat de regimul comunist. Il ajuta pe parintele profesor Dumitru Staniloae (fostul sau profesor de la Sibiu) in demersul de a traduce Filocalia. Ii pune la dispozitie manuscrisele aduse din calatoria la Muntele Athos, il incurajeaza la lucru, recitind textele, realizeaza coperta colectiei, sustine lucrarea pentru tiparire prin numarul mare de abonamente pe care le procura. In prima editie a volumelor, Parintele Dumitru Staniloae il numeste pe Arsenie Boca „cititor de frunte al Filocaliei romanesti”.
Duhovnicului ii sunt atribuite o serie de minuni savarsite de-a lungul anilor, fapte care au dus la inceperea demersului de canonizarea.
Parintele Arsenie Boca este inmormantat la Manastirea Prislop din judetul Hunedoara, un loc de pelerinaj foarte drag oamenilor.
Duhovnicului ii sunt atribuite o serie de minuni savarsite de-a lungul anilor, fapte care au dus la inceperea demersului de canonizarea.
Parintele Arsenie Boca este inmormantat la Manastirea Prislop din judetul Hunedoara, un loc de pelerinaj foarte drag oamenilor.
luni, 21 noiembrie 2016
21 Noiembrie - Intrarea Maicii Domnului in Biserica
Crestinii ortodocsi sarbatoresc astazi intrarea in Biserica a Maicii Domnului. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.
Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: „Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”.
Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica să nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)