In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu
numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc,
"sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea
de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare
catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe
pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca
Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor
Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de
pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor
Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste,
astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica
Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca
mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc
de om.
E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi
la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i
aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta
de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului;
"Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in
veci! Amin."
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi,
aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire
nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te,
Mireasa, pururea Fecioara."
Intr-aceasta zi, in care se praznuieste Soborul
Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sfanta noastra Biserica a oranduit sa se
faca praznuirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Sfantul care a
trait pe pamant romanesc si s-a nevoit a intemeia cele dintai asezari calugaresti
din partile acestea (1370).
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de
aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor
Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii
sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce
aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii
acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa
parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a
invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc
cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a
ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste
pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din
Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar,
a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre
evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al
Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea
cinste.
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind
in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca
temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat
dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria
lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers
prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la
inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat
Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa
slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea
fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii
lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al
vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei
ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele
dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul
Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul
framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim.
Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul
venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si
singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul
Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta
tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si
marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul
Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se
inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii
bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si
bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei
credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea
tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan
si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul,
din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul
Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la
judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la
rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa
manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie,
numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba
slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie,
pentrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat
in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa
oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos
din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din
pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost
ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii;
cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul
Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui
intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe
Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe
calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste
pe noi. Amin.